Virgil Musta: ”Suntem într-o situație mai bună decât mă așteptam!”

Publicat: 11 mai 2021, 15:47 Autor: Elena Arhiva
Virgil Musta: ”Suntem într-o situație mai bună decât mă așteptam!”

A trecut mai bine de un an de la începutul pandemiei, iar România este, pentru prima dată, în scenariul verde în toate județele.

„S-a scăpat de presiunea din spitale, ceea ce înseamnă că sunt reale datele legate de rata de infectare. De exemplu, la Spitalul Victor Babeș din Timișoara toate secțiile au locuri libere și începem să concepem deschiderea spitalului pentru celelalte specializări.

În primul rând, clinica de Pneumoftiziologie va reintra în rolul ei normal. Clinica de boli infecțioase va rămâne cu o secție COVID-19 și celelalte secții vor fi deschise pentru pacienții non-COVID-19″, a declarat Virigil Musta, pentru DCNews.

Întrebat dacă faptul că numărul cazurilor scade poate fi considerat un semn că vom scăpa, în curând, de coronavirus, medicul a oferit vești bune.

„Eu sper să nu mai urmeze vreun val, dar aici mi-e foarte greu să spun și cred că tot de noi depinde. Pentru că, deși suntem într-o situație bună, chiar mai bună decât mă așteptam, pentru că această scădere a avut loc rapid, totuși riscul există.

Războiul nu a fost câștigat! Trebuie în continuare să milităm pentru vaccinare, într-un număr cât mai mare și cât mai rapid, ca să nu apară cumva tulpini noi care să facă vaccinarea ineficientă. Până când vom stabiliza situația pandemică ar trebui în anumite situații, respectate anumite reguli de constrângere și bineînțeles, purtarea măștii, distanțarea fizică și principalele elemente care împiedică răspândirea”, a completat medicul Virigil Musta.

Toate judeţele sunt în scenariul verde

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.156 noi cazuri de infectare cu coronavirus. Până astăzi, 11 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.067.887 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.017.047 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.156 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 11 mai 2021, 15:47 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×